Metalele platinice sunt elementele de tranziție din a doua și a treia triadă a fostei grupe VIII B a tabelului periodic, precedând aurul și argintul:
ruteniu, Ru,
osmiu, Os,
rodiu, Rh,
iridiu, Ir,
paladiu, Pd și
platina, Pt. Aceste elemente, împreună cu fierul, cobaltul și nichelul erau clasate în trecut împreună în grupa a VIII-a secundară a tabelului periodic. Metalele din grupa platinei sunt relativ dure și rezistente la coroziune și sunt folosite pentru bijuterii și pentru anumite aplicații industriale (cum ar fi contacte electrice).
Metalele platinice formează o “familie” atât din cauză că se găsesc în același loc în natură, mai ales în stare nativă, cât și datorită asemănării proprietăților lor fizice și chimice. În natură se mai pot găsi asociate și cu alte metale, cum ar fi cuprul, argintul și aurul. Deoarece concentrațiile relative ale elementelor individuale, precum și ale elementelor asociate diferă mult, există diferite căi foarte laborioase pentru extragerea și separarea lor.
Toate metalele platinice sunt metale alb-cenușii, dure, cu puncte de topire foarte înalte.
După densitatea lor, metalele platinice se împart în:
- metale platinice ușoare: ruteniu, rodiu, paladiu (cu densitatea aproximativ 12);
- metale platinice grele: osmiu, iridiu, platină (cu densitatea aproximativ 22).
Metalele platinice sunt foarte rezistente față de acizi; deci au caracter de metale prețioase. Reactivitatea lor variază însă foarte mult după starea fizică în care se găsesc; astfel, în timp ce în formă compactă sunt, practic, inerte din punct de vedere chimic, în stare fin divizată pot fi atacate de unii reactivi. Se remarcă prin proprietățile lor catalitice.
În combinațiile lor, ruteniul și osmiul se aseamănă în unele privințe cu fierul; rodiul și iridiul se aseamănă cu cobaltul. Paladiul prezintă proprietăți asemănătoare cu argintul, iar platina cu aurul.
Metalele platinice, mai ales platina, nu pot forma cationi simpli. Ele formează însă un număr foarte mare de combinații complexe în soluție. De asemenea, formează compuși de coordinare cu monoxidul de carbon și alți liganzi cu electroni
.