Paladiul, Pd
Partajeaza in Google Classroom
Partajeaza cu Google Classroom
Susține Lectii-Virtuale!
Scurtă definiție
Paladiul, Pd, este un metal de tranziție alb, moale și ductil din grupa 10 a tabelului periodic (grupa a VIII-a secundară sau grupa VIII B); are numărul atomic 46 și masa atomică 106,4. Punctul de topire al paladiului este 1552°C, iar punctul de fierbere este 3140°C. Se găsește în stare nativă în minereurile de platină, nichel sau cupru sau în unele nisipuri aurifiere. De asemenea este uneori aliat cu argintul și aurul.
Definiție Descarcă PDF
Paladiul, Pd, este un metal de tranziție alb, moale și ductil din grupa 10 a tabelului periodic (grupa a VIII-a secundară sau grupa VIII B); are numărul atomic 46 și masa atomică 106,4. Punctul de topire al paladiului este 1552°C, iar punctul de fierbere este 3140°C. Se găsește în stare nativă în minereurile de platină, nichel sau cupru sau în unele nisipuri aurifiere. De asemenea este uneori aliat cu argintul și aurul.
Paladiul este un metal cu aspect de argint, care înainte de topire se înmoaie, astfel încât poate fi prelucrat. Se caracterizează prin capacitatea de absorbție pentru multe gaze, în special pentru hidrogen. Astfel, la temperatura camerei, un volum de paladiu poate absorbi 350-900 volume de hidrogen. Prin ușoară încălzire în vid, hidrogenul este pus în libertate. Acest hidrogen dizolvat în metal este activ.
S-a constatat că dacă se trece un curent electric printr-o sârmă de paladiu care a absorbit hidrogen, o parte din hidrogen este dus de curentul electric, de unde s-a dedus că în paladiu atomii de hidrogen sunt parțial scindați în protoni și electroni, adică se găsesc în stare “metalică”.
Hidrogenul inclus în paladiu fiind foarte activ, se poate combina la temperatura obișnuită cu clorul, bromul, iodul; poate reduce clorații la cloruri, FeCl3 la FeCl2 etc.
Paladiul are proprietăți catalitice, mai ales când este în stare coloidală; de aceea este foarte utilizat pentru hidrogenarea combinațiilor organice nesaturate.
Paladiul se combină la temperatură ridicată cu oxigenul, formând oxidul de paldiu, PdO, o pulbere neagră insolubilă în acizi, care la temperatură ridicată se descompune în metal și oxigen. De asemenea se poate combina cu clorul formând clorura de paladiu(II), PdCl2·2H2O, substanță folosită pentru identificarea oxidului de carbon din atmosferă, deoarece în soluție apoasă este descompusă de acest gaz, cu separare de paladiu:
PdCl2 + H2O + CO = Pd + CO2 + 2HCl
Acidul azotic, și mai ales apa regală, atacă paladiul; acest metal nu este însă atacat de acidul clorhidric, chiar concentrat.
În general, paladiul se manifestă în combinațiile sale cu numerele de oxidare +2 și +3.
Paladiul formează numeroase combinații complexe care derivă de la Pd(II). Astfel, PdCl2, în soluție clorhidrică, formează ioni [PdCl4]2-; trecând amoniac peste săruri paladoase anhidre se obțin tetraamine, [Pd(NH3)4]X2 sau uneori, diamine, [PdX2(ŃH3)2].
Și de la paladiul (IV) derivă unii anioni complecși. Astfel, dacă se tratează o soluție de tetracloropaladat de potasiu cu clor sau apă regală se separă cristale roșii de hexacloropaladat de potasiu, K2[PdCl6].
Paladiul, fiind rezistent față de agenții atmosferici, este uneori întrebuințat pentru mecanisme de ceasornice, piese de balanțe de precizie și de aparate științifice.
Preambul
Referințe
- Edith Beral, Mihai Zapan: Chimie Anorganică, ediția a 3-a, Editura Tehnică, București, 1963
- John Daintith: Dictionary of Chemistry, 6th edition, Oxford University Press, 2008, ISBN 9780199204632
Navigare în lectii
Cumpara abonament
Ajutor
Feedback-ul d-voastră este important pentru noi. Dacă observați vreo neregulă vă rugăm să ne-o semnalați apăsând butonul Trimite Feedback de mai jos.
