Osmiul, Os, este un metal de tranziție dur, alb-albastru din grupa 8 a tabelului periodic (grupa a VIII-a secundară, sau VIII B); are numărul atomic 76 și masa atomică 190,2. Punctul de topire al osmiului este 3045°C, iar punctul de fierbere este 5027°C. Se găsește asociat cu platina și est utilizat în anumite aliaje cu platină și iridiu. Osmiul este unul dintre
metalele platinice grele.
Osmiul este un metal dur și casant, foarte asemănător cu ruteniul care îl precede în grupă. Poate atinge numărul de oxidare 8. Aceasta se manifestă în octofluoruri, dar mai ales în tetroxizi, cum este tetroxidul de osmiu, OsO4, o substanță foarte volatilă. Manifestă multe numere de oxidare. La fel ca în cazul ruteniului, și oxizii care derivă de la numerele inferioare de oxidare ale osmiului au caracter bazic; cu cât crește numărul de oxidare al metalului, crește și caracterul acid al oxizilor.
Produsul de oxidare directă a osmiului cu oxigenul este de obicei dioxidul de osmiu, OsO2. Oxidul gazos OsO3 există în mediu de oxigen la 800-1500°C. Osmiul formează osmați M2I[OsO4]. De asemenea, la fel ca ruteniul, formează un număr mare de săruri complexe. Astfel se cunosc fluoruri de la Os(IV), Os(V), Os(VI), cloruri de la Os(II), Os(IV), unele bromuri și ioduri, precum și diferiți alți complecși ai acestor elemente în stări inferioare (II, III, IV, V) sau superioare (VI, VII) de oxidare.
Osmiul este utilizat pentru fabricarea filamentelor lămpilor electrice și ca vârf de penițe; uneori se folosește drept catalizator.