Seleniul, Se, este un nemetal foarte toxic din grupa 16 (VI A) a tabelului periodic; are numărul atomic 34 și masa atomică 78,96. Există mai multe forme alotropice ale seleniului, incluzând seleniu sticlos, seleniu roșu, seleniu amorf, și seleniu cenușiu. Se găsește în minereurile de sulfuri ale altor metale. Forma alotropică cenușie este sensibilă la lumină și se folosește la celule fotoelectrice, în xerografie, și aplicații similare. Chimia seleniului este asemănătoare cu chimia sulfului.
Preparare
În natură, seleniul se găsește ca urme în multe sulfuri, de exemplu în pirite și în blende. Din această cauză, industrial, seleniul se extrage din nămolul camerelor de plumb de la fabricarea
acidului sulfuric sau din praful depus în camerele de desprăfuire a gazelor provenite de la arderea piritelor.
Seleniul din nămoluri este trecut în soluție prin tratare cu acid sulfuric concentrat; rezultă acid selenios, H2SeO3, și acid selenic, H2SeO4, care, prin tratare cu acid clorhidric, trece de asemenea în acid selenios.
Seleniul este o substanță solidă, care, ca și sulful, se prezintă sub mai multe modificări alotropice: seleniul roșu, seleniul amorf, seleniul sticlos, și seleniul cenușiu.
Seleniul roșu cristalizează în sistemul monoclinic și este solubil în sulfură de carbon; seleniul amorf este o pulbere brună.
Seleniul sticlos este o masă brună-roșiatică sau cenușie, casantă. Este rău conducător de electricitate; încălzit la peste 50°C trece în seleniu cenușiu, o masă cristalină (cristalizată în sistemul hexagonal-romboedric) care prin iradiații luminoase devine de 1000 de ori mai bun conducător de electricitate decât este la întuneric; acest fenomen se bazează pe faptul că la iradierea cu radiații luminoase, electronii din atomi, acceptând energie, sunt promovați pe nivele superioare de energie, dar fără să treacă în afară, în spațiul exterior învelișului electronic. În modul acesta ei devin mai liberi și conduc curentul electric.
Cînd iradierea se face însă cu lumină ultravioletă, a cărei energie este mai mare decât a luminii vizibile, atunci se produce emisie de electroni (efect fotoelectric).
În stare lichidă, seleniul are culoare roșie-brună; vaporii sunt gălbui. Cercetările au arătat că peste 400°C, molecula de seleniu este diatomică; în mod obișnuit conține însă opt atomi (Se8).
Încălzit, seleniul arde cu flacără albastră, răspândind un miros neplăcut; rezultă anhidrida selenioasă, SeO2, o substanță albă, solidă, foarte solubilă în apă, cu care formează acidul selenios, H2SeO3.
Combinațiile seleniului
Seleniul se combină cu foarte multe metale, formînd
seleniuri, analoge sulfurilor. Cu hidrogenul formează hidrogenul seleniat, H
2Se, gaz incolor, cu miros specific neplăcut, puțin solubil în apă. Soluția lui dă reacții acide; altă denumire este acidul selenhidric, H
2Se.
În combinațiile cu hidrogenul și cu metalele, seleniul, ca de altfel și sulful, este componentul electronegativ.
Seleniul este atacat de acidul sulfuric concentrat, acidul azotic și hidroxizi alcalini. Încălzit cu acid azotic diluat formează acidul selenios, H2SeO3 (după cum sulful în aceleași condiții formează acid sulfuros, H2SO3).
Acidul selenios la rece este cristalizat în prisme hexagonale. Prin acțiunea unui oxidant puternic trece în acid selenic, H2SeO4:
H2SeO3 + Cl2 + H2O → H2SeO4 + 2HCl
Acidul selenic este un acid tare, dibazic, ale cărui săruri, seleniații, M2ISeO4, se comportă asemănător sulfaților, fiind de obicei izomorfi cu ei.
Compușii de seleniu sunt foarte toxici. Astfel, hidrogenul seleniat cauzează dureri de cap, chiar în concentrații mici; în concentrații mari atacă mucoasele.
Utilizare
Deoarece sensibilitatea seleniului față de intensitățile luminii întrece cu mult acce a ochiului omenesc, seleniul este întrebuințat în special în industria electrotehnică pentru celule fotoelectrice, instalații de semnalizare, televizoare, filme sonore, fotocolorimetre etc. În aceste dispozitive variațiile intensității luminoase sunt transformate în variații de curent electric. Seleniul este de asemenea folosit pentru redresoare de curent alternativ.