Săpunurile sunt săruri de sodiu, potasiu sau calciu ale acizilor graşi. Aceste săruri se obţin prin reacţia de saponificare.
Reacţia de saponificare este o reacţie de hidroliză bazică a grăsimilor. Grăsimile animale sau vegetale reacţionează la cald cu soluţii apoase de baze tari (hidroxid de sodiu sau hidroxid de potasiu); are loc o reacţie de hidroliză din care rezultă sărurile de sodiu sau de potasiu ale acizilor graşi din compoziţia grăsimii (săpunurile) şi se reface glicerina.
Săpunurile solide sunt, de obicei, săruri de sodiu ale acizilor graşi. Exemple de săpunuri solide sunt stearatul de sodiu: CH3 – (CH2)16 – COO-Na+ , sau palmitatul de sodiu: CH3 – (CH2)14 – COO-Na+.
Săpunurile lichide sunt, de obicei, săruri de potasiu ale acizilor graşi. Exemple de săpunuri lichide sunt stearatul de potasiu: CH3 – (CH2)16 – COO-Na+, sau palmitatul de potasiu: CH3 – (CH2)14 – COO-Na+.
Termenul hidrofob înseamnă care respinge apa. Termenul hidrofil înseamnă care iubeşte apa.
Agenţii activi de suprafaţă sau surfactanţii sunt substanţe care au în structura lor un capăt polar, şi un capăt nepolar. Aşadar, surfactanţii sunt molecule cu caracter dublu, fiind deopotrivă hidrofobe şi hidrofile.
Săpunurile şi detergenţii sunt surfactanţi. Astfel, ei pot acţiona la nivelul suprafeţei care desparte apa (substanţă polară) de grăsimi sau alte feluri de murdărie (substanţe nepolare).
Capătul nepolar al săpunurilor este catena lungă a radicalului hidrocarbonat, se numeşte coadă şi este hidrofob. Coada hidrofobă poate interacţiona cu picăturile foarte mici de grăsime sau de murdărie, poate să pătrundă între ele, sau poate să le înconjoare, izolându-le. Capătul polar al săpunurilor este grupa funcţională carboxil ( – COOH), se numeşte cap şi este hidrofil.
Capul hidrofil al unui surfactant este, de obicei, ionic. În funcţie de sarcina acestui ion, surfactanţii pot fi:
- surfactanţi anionici: când capul hidrofil are sarcină negativă;
- surfactanţi cationici: când capul hidrofil are sarcină pozitivă;
- surfactanţi neionici: când capul hidrofil nu are sarcină.
Detergenţii sunt surfactanţi de sinteză şi au o structură de bază similară cu a săpunurilor, aşadar modul de funcţionare al detergenţilor este identic cu cel al săpunurilor.
Capul hidrofil al detergenţilor este diferit de capul hidrofil al săpunurilor. În loc de ionul carboxilat, detergenţii pot avea drept cap hidrofil un sulfat, un hidroxil, sau o altă grupă polară.
În funcţie de structura capului hidrofil, detergenţii pot fi:
- Detergenţi ionici care la rândul lor pot fi anionici sau cationici;
- Detergenţi neionici care au drept grupă hidrofilă polieteri ce conţin un număr mare de grupe etoxi (– CH2 – CH2 – OH).