Tipuri de ecuații
Tag-uri
Partajeaza in Google Classroom

Transcript
compresorul fă acum câteva tipuri
de ecuații destul de des întâlnite
și idee Să ne amintim că în secvența
anterioară am discutat despre ecuații
de această formă 7 adunat cu x
este egal cu 30 m spre determinăm
pe x pe Varianta rapidă de rezolvare
care era spuneam că vrem să luăm
ținem pe doar pe x în această parte
a egal lui asta înseamnă că vrem
să îl trecem pe 7 peste egal cu
semn schimbat bun însă Care este
semnul lui 7 Păi adunare știind
că este o operație comutativă Deci
7 plus x e același lucru cu x plus
7 egal cu 30 din această scriere
clar că semnul lui 7 este plus
Deci trecând un peste egal vom
avea minus acum să știți că nu
e neapărat nevoie să scrie Invers
adică x plus 7 loc de 7 plus x
pentru că e ușor de reținut că
dacă în fața unui număr Nu apare
nici un semn atunci Considerăm
că el are De fapt Semnul plus De
ce nu se scrie și acest semn plus
pentru că am încărcat foarte mult
notația deci renunțăm păstrăm prima
formă și acum haide să rezolvăm
am spus că îl vom trece pe șapte
peste egal cu semn schimbat dacă
îl mutăm pe 7 Ia să vedem îl luăm
pe 7:00 de aici Ce observăm că
ne rămâne plus x bun dar cum am
spus ca să nu încărcăm notația
acest plus capota acum calitatea
de semn și nu de operație și o
să ne rămână de fapt x Deci venim
și notăm Haide să trecem x va fi
egal cu 32 ce am mutat Păi am avut
plus șapte Deci aici vom avea minus
7 și notăm că x este egal cu 23
bun și am încheiat acum care era
rezolvarea riguroasă 7 plus x egal
30 Cum să facem în așa fel încât
în această parte a egal lui să
ne rămână doar x Păi dacă avem
7 plus x înseamnă că din această
sumă trebuie să îl scădem pe 7
și vom avea trece mai întâi Ce
era 7 plus x minus șapte Da egal
mai departe cu 30 și din 30 scădem
la fel pe șapte ca să rămân aici
egalitate aici e clar că ne rămâne
x egal cu 30 minus 7 adică 23 oricare
variantă de rezolvare Este corectă
Depinde care vi se potrivește mai
bine pe care o înțelegeți mai bine
sau care vă plac am mai discutat
și despre ecuații de acest tip
5 înmulțit cu x este egal cu 85
sau altfel spus x înmulțit cu 5
egal cu 85 Ambele sunt echivalente
înmulțirea știind că e comutativă
ca și adunarea Cum rezolvăm idee
să ștergem aici păstrăm prima în
far yunta trebuie să o determinăm
pe x deci de având aici cinci ori
x trebuie să împărțim această relație
la 5:00 și vom avea notăm x egal
cu 85 împărțit la 5 și rezultatul
este 17 bun rezolvăm acum o ecuație
aparent mai complicată și anume
4 înmulțit cu x adunat cu 12 egal
cu 48 rație avem pe avem o operație
de înmulțire și o operație de adunare
cu alte cuvinte necunoscute a se
înmulțește cu 4 și la acest produs
trebuie să adunăm 12 Păi asta înseamnă
că nu putem să separăm din prima
pe patru de x ce mai întâi trebuie
să vedem cât este produsul 4 ori
x prin urmare din această relație
ce vom face vom scădea numărul
12 Deci trece mai aici o bară verticală
și trece minus 12 și vom obține
ce am avut aici patru ori x plus
12 minus 12 egal mai departe cu
48 din care Evident îl scădem pe
12 12 minus 12 ne dă 0 Deci aici
ne o să ne rămână patru ore x egal
cu 42 sprezece 36 pe Deja e ușor
să determinăm pe x egal cu 36 împărțit
la 4 asta înseamnă că x este egal
cu 9 astfel am de terminat și valoarea
necunoscutei pentru această ecuație
deci am avut o ecuație de acest
tip Un număr adunat cu necunoscuta
Sau invers necunoscutei adunată
cu un număr pentru ca adunare operație
comutativă apoi al doilea tipa
a fost acesta în care între necunoscută
și număr aveam operație de înmulțire
și aici combinat Cele două să vedem
acum Ce se întâmplă când întreb
necunoscută și număr avem operație
de scădere și avem ecuația x minus
3 egal cu 41 pe ce avem situația
în care avem necunoscut a minus
1 măr devreme 16 apare x minus
3 înseamnă că pentru a obține pe
x trebuie să adunăm 3 în această
egalitate Deci trecem aici plus
3 și vom avea x minus trei la care
îl adunăm pe trei egal cu 41 plus
trei dacă din x scădem 30 și apoi
adunăm tot 3 clar că vom obține
aici x egal cu 41 plus 3 adică
44 Deci un asemenea tip de ecuație
în care avem necunoscut a minus
un număr e foarte ușor de rezolvat
ce se întâmplă însă când avem situația
inversă adică avem număr minus
necunoscută număr minus necunoscuta
și să luăm acest exemplu 12 minus
X egal 9 Păi dacă citim ecuația
astfel 12 minus Ce număr ne dă
nouă Atunci e ușor de văzut de
găsit faptul că avem numărul 312
minus 3 ne dă nouă Deci x egal
cu 3 însă Cum rezolvăm sistematic
o asemenea ecuație pentru că e
posibil ca Numerele pe care le
întâlnim aici să fie mult mai mari
și să nu ne putem da seama directă
de răspuns A bine cum am obținut
de fapt pe 3 ce ne deranjează pe
noi ne deranjează faptul că în
fața lui x avem o operație de scădere
sau altfel spus avem semnul minus
pe casă nu ne mai apară semnul
minus vom aduna în această ecuație
și chiar necunoscuta Deci trecem
aici plus x și vom obține ce avem
în această parte egalului adică
12 minus La care la adunăm pe x
egal mai departe cu 9 plus x Păi
dacă din 12 scădem x și apoi adunăm
tot X înseamnă că aici ne rămâne
12 egal cu 9 Plus X sau poate că
Eva e mai simplu de urmărit dacă
scrie mă astfel 9 plus x este egal
cu 12 am făcut nimic altceva decât
să inversăm membrii egalului și
acum haide să mutăm această ecuație
Bun Și acum o Vom rezolva 9 plus
x egal 12 asta înseamnă că x este
egal cu 12 minus 9 Deci x este
egal cu trei Iată exact ce am obținut
și prima dată deci foarte mare
atenție când vorbim de acest tip
de ecuație în care avem necunoscuta
Minu în care avem pardon un număr
minus necunoscuta Deci 12 minus
X egal 9 răspunsul se obține făcând
următoarea operație 12 minus 9
yatra exact ce am avut aici dacă
această metodă de rezolvare a visa
a apărut a fi ceva mai complicată
atunci putem să rezolvăm o asemenea
ecuație și astfel și să luăm un
alt exemplu 57 minus X egal cu
18 din 9 Avem un număr minus necunoscuta
tot așa vrem să nu ne mai apară
semnul minus în fața lui x și atunci
pentru aceasta îl trecem pe x p
este egal cu semn schimbat și vom
avea dacă aici pe minus Excel trecem
în această parte egalului ne va
rămâne 57 Deci 57 egal cu 18 60
vom obține Plus X sau altfel spus
18 plus x trecem direct este egal
cu cât fac cu 57 și x este egal
cu 57 minus 18 adică x ne dă 39
Deci Iată am folosit o altă rezolvare
pentru același tip de ecuație de
la 57 minus X egal 18 am ajuns
la x egal cu 57 minus 18 și astfel
se obține răspunsul pe care chiar
usl și încadrăm un alt tip de ecuații
este similar cu acesta însă în
loc de operația de scădere a avem
operația de împărțire și voi lăsa
ultima ecuație deci acum o să avem
acest tip un număr împărțit la
necunoscut de exemplu 28 împărțit
la x egal cu 7 Păi dacă citim ecuația
astfel 28 împărțit la ce număr
ne dă 7 atunci e ușor să ne dăm
seama că vorbim de numărul 4 x
egal cu 4 Cum îl determinăm însă
pe 4 pe 4 se obține din împărțirea
lui 28 la 70 x egal de fapt cu
28 împărțit la șapte și astfel
obținem că x egal cu 4 din această
cauză am spus că cele două tipuri
de ecuații sunt foarte similare
Iată când aveam un număr minus
necunoscuta 57 minus X egal 18
ca să determinăm pe x am făcut
această scădere 57 minus 18 exact
cum am notat aici când a însă împărțire
pe aceeași regulă doar că în loc
de scădere avem împărțire 28 împărțit
la x egal 7 x se scrie egal de
fapt cu 28 împărțit la 7 Exact
aici un alt exemplu 65 împărțit
la z este egal cu 5 este egal cu
65 împărțit la 5 adică z este egal
cu 13 de să fim foarte atenți și
la acest tip de ecuație în care
avem un număr împărțit la necunoscută
cele două tipuri se aseamănă foarte
mult diferența este că aici avem
scădere și aici avem o operație
de împărțire dacă avem însă nu
acest tip de ecuație număr împărțit
la necunoscută și invers necunoscuta
împărțită la un număr ce Haideți
să notăm aici necunoscuta împărțită
la un număr de exemplu x împărțit
la 8 egal 9 Păi de vreme ce aici
ne apare x împărțit la 8 ca să
luăm pe x clar că această ecuație
trebuie înmulțită chiar cu 8 pentru
că x împărțit la 8 ori 8 nu dă
de fapt pe x care se scrie nouă
ori 8 deci putem să trecem că x
este egal cu 72 iar dacă acest
tip de ecuație foarte ușor de rezolvat
un ultim exemplu să spunem că avem
x împărțit la 12 egal cu 11 atunci
x va fi egal cu 11 ori 12 adică
ne dă 132 ultimul tip de ecuație
pe care vreau să discutăm este
acesta în care avem puteri ceai
de săptămână exemplu x la a treia
este egal cu 4 la a treia vorbim
de o egalitate de două puteri și
puterile au exponenții egali avem
aici exponentul 3 la fel și aici
e bine în această situație înseamnă
că și bazele sunt egale de cireș
alta că x este egal cu 4 alt exemplu
y love 2015 este egal cu aici putem
să trecem Orice număr dorim 37
de exemplu tot la 2015 e nu avem
egalitate de puteri care au exponenții
egali asta înseamnă că și bazele
sunt egale Deci este egal cu 37
dacă însă nu avem acum o egalitate
adică avem o calitate de puteri
însă nu mai au același nu mai au
exponenți egale și bazele egale
de exemplu 5 la z este egal cu
5 la 239 și în această situație
având bazele egale și avem egalitate
de puteri înseamnă că exponenții
sunt acum egali Deci 10 este egal
cu 239 sau alt exemplu 3 la a plus
1 este egal cu 3 la a 9-a sau și
putem să trecem orice exponent
dorim cum avem din nou aceeași
situație ca mai sus Avem bazei
egal egalitate între puterii Deci
exponenții sunt egali asta înseamnă
că te plus 1 este egal cu 9 de
unde rezultă cât este egal cu 8
acesta a fost acestea au fost de
fapt ultimele două tipuri de ecuații
pe care am vrut să le discutăm
și eu zic că sunt destul de simple
și ușor de înțeles dar și de reținut